Copiii nostri,oglinda noastra

            Ma gandeam azi,de dimineata,intorcandu-ma de la gradinita dupa ce l-am lasat pe fiul meu,cum imi cresc eu baiatul,incercand sa-i imprim respect,buna crestere,non-violenta,sa-i fac un viitor om responsabil de faptele sale,un viitor barbat demn si integru.Ma gandesc si mi se pare tot mai greu sa lupt cu sistemul asta,care promoveaza non-valori,care ridica in slavi prostia,nestiinta si nepasarea si ma intreb cu groaza :oare voi castiga lupta cu fortele exterioare,care par sa domine lumea asta.
            Acum sa nu credeti ca oi fi vreo panicata si ca renunt usor.Nu!Eu o tin pe-a mea,ca voi reusi cu al meu copil ce n-au putut altii,macar speranta sa ma tina in forma.Am exemple triste in jur,cu copiii adolescenti sau chiar inainte de varsta de 14-15 ani,care par pierduti din start.Care mint,fug de la scoala,isi mint parintii si fac lucruri nepotrivite pentru varsta lor.Aud ca-n scoli se vand droguri si imi imaginez cu groaza ca fiul meu s-ar putea ascunde intr-un colt al curtii scolii sa fumeze sau eu mai stiu ce ?Cum putem lupta si castiga,cand anturajul poate fi atat de nociv incat educatia si toata stradania noastra nu fac fata....?
            Ce facem cu copiii nostri , sa nu ajunga "infectati"de la varste asa fragede.cand toata mass media este plina de "infectie",cand Tv-ul difuzeaza desene animate sangeroase in care copiii poarta sabii si armuri si se distrug intre ei.Am prieteni care spun ca selecteaza foarte strict toate informatiile care vin catre copiii lor,fie pe calea Tv ului,fie pe alte cai,dar eu cred ca asta este imposibil.Copilul meu nu este un robotel pe care sa-l programez asa cum vreau,si caruia sa-i astup urechiusele sa nu auda limbaj nepotrivit.Eu cred foarte mult in factura psihica si genetica a micului omulet,pt ca asa se spune ca micutul este oglinda parintilor.Asa ca realizez pe zi ce trece ca fiul meu absoarbe felul meu de a fi,incerc cu indarjire sa ma abtin cand imi ies din fire,pentru ca ma copiaza intru-totul.Uneori mi se pare tare greu si ma coplesesc gandurile si am senzatia ca lupt cu morile de vant.
            O fi ingrijorarea mea exagerata,oi fi doar o mama singura, paranoica,pentru ca indeplinesc functie dubla in casa :) ?Nu pot sa mi doresc decat sa se schimbe vremurile pana ce copiii nostri vor creste,ma rog pentru asta,sa se intample ceva,nu-mi doresc decat o lume mai buna si mai sigura pt copiii nostri,chiar daca pare o utopie...